— Nu poate atinge viteza cerută! repetă Erg Noor. Nu este oare același lucru? Ce se întâmplă dacă între astronavă și destinația ei se aștern milenii de parcurs? Este și mai rău: moartea nu vine dintr-o dată, ci după ani și ani de deznădejde. Poale că vor chema… atunci o să aflăm; și noi… peste vreo șase ani… pe Pământ.

Cu o mișcare impetuoasă, șeful expediției trase un fotoliu pliant de sub pupitrul mașinii electronice de calculat de model mic MNU-11. Pînă acum, din cauza marii ei greutăți, a dimensiunilor și a fragilității sale, nu era cu putință să se instaleze pe astronave o mașină-creier electronică model I.T.U., care să îndeplinească operații multiple și căreia să i se poată încredința în întregime conducerea navei. Se impunea prezența navigatorului do serviciu în cabina de comandă, cu atât mai mult cu cil menținerea navei pe traseul stabilit nu se putea asigura în condiții de maximă precizie, pe distanțe atât do mari.

Mîinile lui Erg Noor se mișcau acum pe manetele și butoanele mașinii de calculat cu o viteză uimitoare, de pianist. Fața lui palidă cu trăsături aspre, parcă împietrite, fruntea înaltă, plecată îndârjit asupra mesei de comandă, părea să arunce o provocare puterilor vrăsmașe ale naturii care amenințau colțișorul de lume vie, furișat în adâncurile interzise ale spațiilor siderale.

Niza Krit, tânâra astronavigatoare, care pentru prima oară lua parte la o expediție cosmică, urmărea, ținându-și răsuflarea, mișcările lui Noor, care era cufundat în sine. Cît de calm, cât de energic și de inteligent era bărbatul acesta pe care-l îndrăgise! îl iubea de mult, de cinci ani, de când lucra alături de el.

Nu mai avea nici un rost să-și ascundă dragostea; de altfel, Erg Noor știa, probabil, acest lucru. Niza o simțea… Acum, că se intamplase această nenorocire, avea bucuria de a face de gardă în aceeași tură cu el. Trei luni petrecute în doi, în timp ce restul echipajului dormea cufundat în dulcele somn hipnotic! Mai aveau de vegheat împreună 13 zile.