Desăvârșindu-mi cartea, am redus termenul inițial, mai întâi cu un mileniu. Lansarea sateliților artificiali însă mă face să cred că evenimentele imaginate de mine ar putea avea loc chiar mai curând. De aceea toate datele pe care apucasem să le precizez le-am înlocuit cu altele de natură să lase cititorului grija de a stabili o a jtiologie după propria lui intuiție și capacitate de previziune a viitorului.

O particularitate a romanului — care poate că nu va fi sesizată imediat — o constituie abundența de informații și noțiuni științifice. Pricina acestui fapt n-a fost vreo scăpare din vedere și nici lipsa dorinței de a zapaci unele formulări mai complicate. Mi s-a părut ca fac aceasta ca pe singurul mijloc de ai evoca pe îndepartații noștri urmași de a lumina în culoarea viitorlui actele și cuvintele reprezentanților unei epoci în care stiinta va fi pătruns în mod necesar în toate noțiunile, in gandire si limbaj.

I.A. Efremov

Capitolul I. STEAUA DE FIER

La lumina opalescentă răsfrântă de plafon, cadranele aparatelor păreau o galerie de portrete: cele rotunde aveau un aer malițios, cele ovale, culcate pe lat, zâmbeau parca, sfidătoare și satisfăcute de ele însele; cele pătrate încremeniseră în siguranța lor obtuză. Luminițele viorii, albastre, portocalii și verzi care licăreau în interior accentuau această impresie.

În centrul mesei curbe de comandă se desprindea un cadran mare, roșu. În fața acestuia, o fată stătea aplecată, într-o poziție nu prea comodă. Uitase de fotoliul aflat alături și își apropiase capul de geamul cadranului. Reflexele roșii făceau chipu-i tânăr să pară mai matur și mai sever, descuind umbre aspre în jurul buzelor plinuțe și subțiindu-i puțin năsucul ușor ridicat. Sprâncenele groase, încruntate îi erau foarte negre, dând ochilor o expresie sumbră și dezolată.