Țîrâitul contoarelor fu întrerupt de un ușor zăngănit metalic. Tînăra fată tresări și-și îndreptă spatele trudit, cu mâinile prelungi împreunate după ceafă.

Îndărătul ei se auzi o ușă. O mare umbră apăru și se prefăcu într-un bărbat cu mișcări bruște și precise. O lumină aurie izbucni, aprinzând reflexe vii în părul roșcat și des al fetei. I se luminară și ochii, ațintiți cu neliniște și dragoste asupra noului venit.

— Cum, n-ai adormit? O sută de ore fără somn!…

— Crezi că-i un exemplu prost? întrebă vesel bărbatul, deși fără să zimbească. Glasul său avea inflexiuni metalice, înalte, care parcă-i nituiau cuvintele.

— Toți ceilalți dorm, rosti sfios fata, și… nu bănuiesc nimic, adăugă ea, coborând glasul.

— Poți vorbi fără teamă! Tovarășii noștri dorm. În clipa de față, în Cosmos nu veghem decât noi doi, iar până la Tăinuit slnt încă cincizeci de bilioane de kilometri, adică un parsec

— Dar nu mai avem anamezoii

În glasul ei vibra spaimă, dar și o undă de exaltare.

Erg Noor, șeful celei de a 37-a expediții astrale, ajunse din doi pași lângă cadranul cel roșu.

— Sîntem la al cincilea tur!

— Da, am intrat în el. Și… nimic. Tînăra fată aruncă o privire grăitoare spre difuzorul aparatului de recepție automat.

— După cum vezi — continuă Erg Noor — nu-i chip de dormit. Trebuie să mă gândesc la toate variantele, la toate posibilitățile. Soluția trebuie găsită până la sfârșitul celui de al cincilea tur.

— Dar asta înseamnă încă o sută zece ore…

— Bine, atunci voi trage un pui de somn aici în fotoliu, când se va termina acțiunea sporaminei